Despre carte: 2004 / Ideea dotării unui avion cu o centrală cu reacție a început să fie în aer după primul război mondial. În anii 1920 s-au făcut încercări de a dezvolta noi tipuri de motoare pentru aviație - motoare cu rachetă sau cu turbină cu gaz, dar acestea din urmă mai necesitau folosirea elicelor convenționale. La începutul anilor 1930, un tânăr inginer englez, Frank Whittle, care servea atunci în Royal Air Force (RAF), a început în privat să lucreze la un nou motor. Armata a avut o atitudine ambiguă față de ideile lui Whittle. RAF a oferit un mare sprijin, iar Ministerul Aerului a respins propunerile inventatorului, permițându-i acestuia să scoată brevetul în nume propriu. Esența brevetului a fost că turbina cu gaz a rotit o serie de rotoare într-un canal închis în loc de o elice convențională. În martie 1936, Whittle a fondat Power Jets Ltd. pentru a-și aduce proiectul în metal. În paralel cu dezvoltarea motorului, a încercat să găsească o aeronavă potrivită pentru a-l instala. În 1939, Whittle l-a întâlnit pe George Carter, proiectantul șef al Gloucester Aircraft, iar întâlnirile lor ulterioare au arătat că apariția avioanelor de luptă cu reacție era chiar după colț. În acest moment, Ministerul Aviației și-a schimbat radical opiniile și a arătat un interes extrem pentru munca lui Whittle. Ca urmare, Gloucester a primit un ordin de a dezvolta o nouă mașină, care era un banc de testare zburător pentru testarea unui motor cu reacție. modificări minore s-ar putea transforma într-un avion de luptă cu drepturi depline pentru RAF.